Ma pripesc de diminicioara a ma trezi inainte de rasarit ca sa am spor in casa, ma primenesc degraba asa o tara, ca doar nu-s fata mare si …. cand dau a ma uita mai bine in oglinda, imi trec mana rasfirand prin par si … de ce dau?… mai sa fie … incep s-albesc … si nu pot a nu ma intreba degeaba : de ce n-albeste paru-n varf, ca doar acolo-i mai batran?…
Cate dimineti devreme m-am primenit in graba fara sa ma uit la mine si cum parca asa deoadata vad in jurul meu tineri galagiosi si ma gandesc …oare si eu am fost asa stridenta si galagioasa pentru astia… putin mai in varsta ( cam cum sunt eu acum ?)
Cand eram copila de vreo 8,9 anisori ne sfatuiam noi fetele satului, de vremea de maritat si eu ziceam ca vreau sa ma marit tarziu, asa cam pe la 25 de ani… tarziu…
M-am maritat la 36 si inca mi se parea ca sunt cam tanara pentru asta … Casatoria este un act de responsabilitate major care necesita o pregatire si o zestre cu de toate bine adunata…
De unde … m-am maritat asa .. tanara, iesind din casa mireasa dintr-o chirie impodobita cu rasete si bucurii, iar zestrea era iubirea din inima mea si in mintea ce nu conteneste a-mi spune : e bine ce-ai facut dar e loc de mai bine, deci la treaba si muta-ti muntii astia ( complexe, temeri, neincredere ) din calea ta …
Deoadata parca nu mai vreau sa ma grabesc dar cateodata ma grabesc asa de tare ca ma socot ca nu-i mai timp…
Pentru ce sa fie timp? Opreste-te nebuno… timpul nu-l socoti tu si nici n-ai sa castigi cursa cu viata daca te sprintesti.
Ia aminte la cele pe care le vrei de la viata si nu timpul si nici muncile ostenite nu ti le vor aduce daca n-ai inima senina.
,,Toate cate ve-ti cere rugandu-va cu credinta, le veti avea”… ce vorba ….
Doamne, oare de ce nu am credinta macar cat un bob de mustar sa le poruncesc muntilor sa se arunce in mare din calea mea iar eu sa fiu acolo unde inima mea rade si se inchina cu smerenie in fara darniciei vietii.
Asta vreau sa isi spun tie, tu crede, crede ca viata te iubeste prea mult si te vrea cu inima vesela.
Da-ti muntii la o parte, porunceste-le si calea ti se va deschide, vei da de usi acolo unde erau numai ziduri.
Nu sta sa-ti albeasca parul, ca viata n-are timp, doar timpul are viata,
doar daca i-o dai tu .
Nu sta si te uimi cum au trecut anii si cum finetea pielea s-a facut ca strugurele brumat, lasa tanguiala ca tu daca ai fi tanara ai face si-ai drege… lasa, vremea aia a trecut, acu’ tu fa ce poti ca inca poti mult dupa ce zici ca nu mai poti.
Foto Natalia Drepina
Si tu cel de acolo, nu sta sa-ti albeasca parul ca astazi ai inteles ca nu albeste-n varf sa-l poti taia, sa-ntineresti ca via, tu esti om si paru-ti albeste-n radacina ca ai crezut ori ca n-ai crezut, ca ai facut ce ai crezut ori ca nu.
De aia tu crede si fa si fii ceea ce vrea inima ta si cand ii fi albit de tot tine-ti stra- stra nepotii pe genunchii inca tari si povesteste-le despre credinta de A fi!
Lasa-mi un comentariu, daca e si despre tine,
Urmareste articole abonandu-te aici: Fericirea se invata !