Prevestitor era de prin noiembrie 2019, asa s-a aratat la mine cu evenimente … aparent negative, insa de fapt au fost mari revelatii.
Asa e viata, iti impacheteaza comoara intr-o cutie unsa cu rahati, iar testul e, sa ai sange in vene, sa te ungi pana-n gat fara sensibilitati mimozale, sa te doara-n cot ca altii te vad sifonat/a si numai asa sa pui mana pe diamantul care-l gasesti dincolo de toate astea.
Am descoperit lucruri care pana atunci erau asa ca intr-o ceata, exact cum vezi cand ai ochelarii aburiti, vezi ca-i ceva da nu stii ce-i…
Din noiembrie s-au clarificat, asa ca limpezimea apei si da, nu a fost placut ce vedeam acolo insa abia acum traiesc in lumina, in autenticitate, in adevar.
Ce sa fac, e vina mea, mereu am spus ca vreau sa privesc adevarul in ochi chiar daca o fi sa ma scuipe… ai grija ce-ti doresti… ca se intampla in tocmai…
Dar bravo mie, am facut in acest an cat n-am facut in 10, pe bune…
In cultura japoneza este o arta de a reasambla vasele sparte, cu aur. Adica fisurile care reiâtregesc vasul spart, la reconditionare se picteaza cu aur, tocmai pentru a iesi in evidenta fisurile, iar asta le da un farmec deosebit.
Asa este si inima omului, nu te mai chinui sa-i faci chirurgie plastica, daca a fost rupta in doua sau daca a fost facuta tandari, tu aduna fiecare bucatica si lipeste-o inapoi apoi pe lipituri picteaza cu iubire, cu blandete, cu intelepciune, cu nonjudecata, cu acceptare, cu smerenie, cu recunostinta… acesta e aurul tau.
Nu te chinui sa zambesti cu o grimasa falsa, ci lasa-ti inima lipita cu aur la vedere, e o opera de arta.
Si nu te duce cu ea in targul de ieftinuturi sa o dai pe degeaba, crezand gresit ca asa sparta nu valoreaza nimic, ci daruieste-o la licitatie pe cine da mai mult… mai multa iubire, mai multa pretuire, mai multa recunostinta ca l-a binecuvantat viata cu asa o minune unicat.
Asta am inteles eu pe vremea Covid-ului.
Pe vremea Covid-ului am citit mult, privilegiu pentru care sunt profund recunoscatoare.
Fara sa-mi propun mi-au venit in atentie carti din sfera spiritualitatii cum ar fi Calatoria sufletelor, Destinul sufletelor scrise de Michael Newton Ph.D. apoi alti autori cum ar fi Chico Xavier, Ramtha, Roberst Schwartz cu titlurile sale Suflete curajoase si Darul sufletului tau, apoi David R. Howkins cartea cu titlul Letting go, dar si multe pasaje din Biblie si am inteles ca a trai in teama inseamna de fapt a nu trai.
A trai inseamna sa iti simti curajul cum iti curge prin vene si responsabil, si calculat, cu o cruce facuta in san sa faci pasii pe care tii i-ai propus in viata chiar daca asta inseamna sa calci pe carbuni aprinsi, sansa e a celui care incerca…
Nimeni nu spune sa nu-ti fie frica, frica e fireasca, dar eu spun sa nu incremenesti in frica, ci asa cu frica-n spate sa treci prin bezna si atunci fricii o sa-i fie frica de tine si o sa fuga, lasandu-te in plata Domnului, chiar asa, pentru ca Dumnezeu rasplateste pe toti cei care isi depasesc temerile si-si reduc la tacere demonii.
In contextul Covid-ului m-am temut de moarte si asta m-a redus la spatiul trupului meu, pana cand din aceste carti am inteles ca spatiul meu este cat universul de mare ca eu sunt o parte din univers si tot ce e in univers e si in mine si moarte si renastere si necuprinsa vesnicie si intunecatul abis dar mai ales sensul si lectiile pentru viata.
Am inteles ca greseala nu se numeste pacat ci oportunitate de inaltare a constiintei.
Am inteles ca Dumnezeu nu pedepseste ci imi arata ca pot fi mai buna de atat prin iubire si iertare iar cand actionezi din iubire nu poti gresi ci toate se vor intoarce inzecit dupa inima omului.
Am inteles ca Rai-ul si Iad-ul nu le voi cunoste dupa ce plec de pe Pamanat, cu ele deja traiesc in sufletul meu, de mine depinde unde imi place sa stau…
Am inteles ca hrana este pentru a o savura nu pentru a ma satura, nicidecum pentru a ma imbuiba si asta am priceput numai cand merinde mai erau doar pe fundul sacului.
Am priceput ca a sta cu mine este mai interesant decat a ma plictisi in companii neplacute si m-am ales pe mine de atunci.
Am inteles ca asa cum floarea campului rasare dintr-o samanta, pana in primavara nevazuta in pantecul pamantului, tot asa si fiul omului ( eu si tu ) se naste din pantecul mamei si nimeni nu stia ca noi deja eram cuibariti acolo .
Si cum firul ierbii strabate printre pietre pojghita de gheata de pe fata pamantului ,tot asa si noua viata pleaca din pantecul mamei sa puna piciorul pe Pamant.
Si tot asa cum petale isi parasesc floarea si cum frunza cade si cum tulpina se usuca, asa se duce si fiul omului la Tatal si trupul in pamant caci din tarana suntem facuti.
Insa in primavara floarea iar va inflori, trupul va renaste poate intr-o alta forma insa in el sufla cu viata acelasi spirit nemuritor, pentru ca floarea trebuie sa bucure cu mireasma ei alti trecatori care vin pe Pamant odata cu ea, aceleasi suflete in alte forme trup.
Vom trece unii pe langa altii imbracati in alte,, haine,, si vom avea senzatia ca ne cunostem doar ca… ne-am mai schimbat umpic.
Am inteles ca mai degraba plang la nastere si joc la inmormantare, caci daca Sufletul vine sa isi invete lectiile s-ar putea sa loveasca mult in trupul fragil. Pe cand daca si-a invat lectia la momentul plecarii catre Tatal, e multa bucurie pentru suflet si asta se vede la cei care inchid ochii cu un zambet impacat pe buze…
Am inteles ca iertarea nu vine dintr-o munca silnica conflictuala si din acea presiune morala sau docmatica, propavaduita de popa la biserica, ci vine dintr-o profunda cautare a sensului durerii si cand ai gasit sensul durerii intelegi de ce ti-a fost pricinuita si ai sa vezi ca cel care ti-a lovit obrazul a facut asta pentru a-ti intoarece privirea catre rasarit ,catre lumina, caci pana atunci ai privit in gol si intuneric ( doar asta era in tine)
Lumina am vazut-o abia acum citind Lise Bourbeau cu titlul : Cele 5 rani care ne impiedica sa fim noi insine.
Mereu m-am intrebat de ce m-am intalnit cu situatii pe care le socoteam nedrepte a mi se intampla, chiar nedrepte :
– sa ma inunde medicii cu efectele pastilelor ce le lua mama cand eu eram cat o boaba de fasole in pantecul ei, deoarece ea facuse o infectie crunta si era sa nu mai fie, dar a trebuit sa fie pentru a fi si eu apoi,-
– sa ma bantuie un Pioceanic la 6 saptamani de viata,
– sa ma lase taica-miu sa plang in casa la 1, 6 luni pana am facut de toate pe mine pana a venit mama de la servici si m-a gasit pe cimentul rece la usa toata plansa si unsa pana in gat cu toate ,,alifiile ,,
– sa ma bata o profesoara fara sa fiu vinovata,
– sa fiu plesnita de fostul pentru o vorba care n-am rostit-o,
– sa nu primesc iubirea, pretuirea si respectul pe care consideram ca le merit din partea partenerului in conditiile din care am facut o diferenta majora in viata lui dandu-i sens si scop…
– sa-mi dea mama pe coaja pana la vineteala, pana urla sufletul in mine de usturime si amar.. eram copil .. cat puteam sa gresesc…? cata gaura-n cer puteam sa fac daca nu aduceam note bune acasa si cata baguba era daca am pierdut o umbrela si cat de grav putea sa fie ca i-am patat o camasa si cate si mai cate …? pentru toate plateam cu o mama de bataie de o tin minte si acum, doar ca acum mi se rupe de o umbrela pierduta sau de alte prostii,
Am inteles ca cea mai importanta prioritate in viata mea sunt eu!
Tu care citesti povestea asta sa inveti sa pretuiesti viata in orice forma ar fi ea.
Un lucru il recuperezi, il repari sau nu conteaza daca-l pierzi, pe cand daca ranesti un suflet s-ar putea sa nu se mai vindece rana asta niciodata… grija mare…
Toate cate au fost si pe care nici nu le mai insir toate mi-au vorbit depre rana de respingere in relatia cu mama , mi-au vorbit de rana de abandon in relatia cu tatal si despre rana de nedreptate din nou in relatia cu mama dar cred ca si cu tatal desi pe el l-am scuzat, nu stiu de ce, insa pe mama… dupa tot ce a fost, dupa atatia ani, doar acum in domnia Covid am iertat-o …
Mi-a fost greu sa traiesc cu toate durerile provocate de aceste rani, blamam, invinuam, judecam, aruncam cu pietre pana acum, cand am inteles ca eu am venit pe Pamant cu o puternica amprenta a agresivitatii cu care m-am incarcat undeva in trecut ( sufletul si Dumnezeu stie doar ) pe care trebuia aici, acum sa o vindec.
Iar persoana care a tinut cel mai mult la mine si care a vrut cu orice pret ,chiar cu pierderea iubirii mele pentru ea, ca eu sa evoluez si sa ma vindec a fost mama mea…
Ea, mama, prin agresivitatea care a aratat-o catre mine, mi-a comunicat de fapt ca acesta este tema mea de lucru din acesta viata sau macar una dintre cele mai importante.
A fost mama si fostul( ex-ul) carora acum le port un profund sentiment de recunostinta.
Am vindecat aceste rani? Cred ca da , sau in mare masura oricum.
Cum ? prin intelegerea sensului a toate cate le-am patimit si prin iubire, iubirea fata de animalutele mele, iubirea fata de profesia mea si daruirea in vocatie, iubirea fata de mine si asumarea a ceea ce vreau ,ce sunt, ce am si ce nu.
Prin libertatea de a fi asa cum sunt fara sa ma scuz, fara sa ma silesc sa fiu mai mult sau altfel, fara sa ma gandesc ca eclipsez atunci cand stralucesc , ba chiar stralucind cu iubire si recunostinta eu inspir si daruiesc curajul ca si ceilalti sa faca la fel.
Covid-ul a impartit lumea in doua: cei ne-buni si cei cu Dumnezeu.
Acum parca mai mult ca oricand vedem cat face o vietisoara de catel sau alt animalut salvatat si vedem si cata suferinta si iad e in inima celor care ii prigonesc.
Acum vedem cat face sudoare sorei medicale, care slujeste bolnavul si cea care lucra in spital pentru ,,ciocolata si cafea,,… cele de pe urma au renuntat la ,,vicii,, …
Acum vedem cat de mult face sa fii sanatos si sa te tii sprinten pana cand perii albi iti acopera crestetul ca altfel ,, spartanii,, te arunca de pe zidul cetatii( viata) si tre> sa incepi din timp sa te insprintenesti …
Acum vedem cu adevarat ca oamenii sunt animale sociale iar daca te izolezi inseamna ca esti bolnav.
Covid-ul a lasat putin planeta sa respire, in carantina, pentru ca tot el ne-a arata cat de urat ne purtam cu casa noastra( Pamantul) care ne-a primit ca oaspeti de onoare si care ne daruieste tot ce are mai bun , mai frumos – natura, viata.
Covid-ul ne-a astupat gura, ca prea mult sporavaim degeaba si fara rost si prea mult venin improscam numai deschizand gura – izvor spurcat, de unde pleaca toata vrajba si mania, ca omul nu mai cugeta cu inima, ci doar cu frustarile, cu orgoliul, cu neavutul, cu vina, cu durerea.
Si cine le face, dupa ce le spune, din prea putinul lui le face, din inima lui pustie le zice, din mintea lui goala vorbeste, din sufletul lui ranit loveste…
Covid-ul ne-a numarat banii din jăb si ne-a pus sa ne socotim ce ne este de folos si sa lasam ce ne prisoseste ,asa cum ne-a spus si Fiul Omului ,,toate va sunt cu putinta dar nu toate va sunt de folos,,…
Si tot Covid-ul ne-a intrebat pe sleau: ,, banii sau viata,, si ai ales doar ce-ai cules…
Tot Covid-ul ne-a invatat sa ne intoarcem la vraciul satului, la plantele padurii, la apa din fantana, la casuta din deal departe de ,,civilizatie,, sa te tamaduiasca ei, vracii, cand medicii- zeii panatului la care duci cu plocon si sarumana, nu te mai scapa, ci dau din umeri nestiutori, mai bine sa-ti dea baba cu dedeochi sa fuga dintre ochi si sa scapi cu viata ca pastilele sunt numai prafuri comprimate fara nici un leac si fara Dumnezeu.
Iata cum tot natura este cea care te aduce la viata cu plantele ei, cu aerul ei, cu soarele ei, cu linistea ei, cum la cantatul unei Mierle iti inalta sufletul peste durerile din Iad si uiti de patul care-ti ablojeste trupul bolnav.
Acest mare invatator -Covid ne-a facut sa pricepem ( si sa nu mai uitam vreodata ) cat pretuieste o gura de aer.
De-acum cand dai sa mai arunci mizerii in apele Pamantului, cand iti lasi jegurile in Padure pe iarba, cand iti tunezi masina si emiti noxe ordinare in aer doar sa fii prostul fudul, aduti aminte de Covid.
Covidul va pleca, dar daca nu ai priceput lectia se va intoarce negresit sa te caute…
Si cand pui mana pe topor sa tai un copac gandeste-te ca fara el ai sa respiri ca pe vremea Covid-ului… mai bine mai planteaza unu, doi, sau o padure ori o palma de pamant- copacii aceia vor fi bucata de suflet din tine ce sufla viata Pamantului si asta-i mare lucru.
Sau cand te pleci sa rupi o floare gandeste-te ca e ca si cum tu ai fi Covidul care vii sa curmi o viata inainte de vreme. Mai bine daruiete o floare in ghiveci sau du-ti iubita pe paziste sa admirati impreuna toata spendoarea campului.
Tot in vremea Covidu-ului am invatat cat face clipa si cata vreme am pierdut… cate ai mai face daca ai mai fi tanar/a , daca te zdravenesti din boala , daca iti mai lasa viata timp…
Caci cele mai mari averi ale omului sunt sanatatea , libertatea si timpul... si nici nu ai stiut cat esti de bogat… Acum stii!
Covid-ul ne-a invatat sa iubim, sa salvam, sa apreciem, sa privim cu intelegere fara a judeca, sa ajutam fara a astepta ceva in schimb, sa ne amintim ca suntem nemuritori, ca suntem constiinta pe care noi o incarcam cu gandurile noastre din care se naste viata buna sau rea , noi suntem cei care facem viata, asta a facut Covid-ul.
In vremea acestui mare invatator Covid nu am mai daruit lucruri materiale( ca .. asa a fost) si asa am invata sa daruim doar zambetul, sa daruim bucuria doar cu ochii, sa ne salutam doar orintr-o aplecare smerita a capului, sa ne spunem doar ce era important si bun, ca dar de aniversare am daruit doar suflet din suflet .
Gata cu opulentele copii, acu> sa va vad cine ce are de daruit daca nu-l mai ajuta banii fara numar.
Covid-ul ne-a redus la esenta pura.
Acum se vede si ne vedem,( daca privim spre noi) cat suntem, cum suntem , ce suntem, in esenta, fara artificii, fara zorzoane, fara nimic , doar noi.
Si las deoaparte toate aberatiile politice, departe de toate restrictiile si rapoartele infricosatoare care manipuleaza mintii pustii, dincolo de criza de medicamente, de rafturile golite de teama foametei, eu ma duc si vorbesc depre sufletul omului despre lectiile intelese si despre ceea ce noi vom fi in constiinta dupa Covid ,, Fii schimbarea care vrei sa o vezi in lume,,- Mahatma Gandhi.
Cei care au plecat la Tatal sunt acum fericiti, cei care au ramas suntem inca aici sa-l slavim pe Dumnezeu prin faptele noastre, nu sporovaind de dimineata pana seara pe genunchi la biserica, nu.. ci iesind in valurile vietii si ajutand in jurul nostru pe oricine cere asta, caci asa se spune ,, cere si vei primi,,, iubeste-ti aproapele ca pe tine insuti,,
Covid-ul a fost creat de nebuni, stim asta
DAR a fost ingaduit de Dumnezeu ,ca nu e fir de par sa cada din crestetul omului fara ca Dumnezeu sa ingaduie asta.
Omenirea are nevoie de cate o frana cateodata, ca altfel uitam de esenta vietii si cine se sprijina in Dumnezeu ramane pe Cetate( constiinta trezita) si cine nu, se duce in rapa( constiintei).
Fii binecuvantat Covid, am invatat mai multe de la tine decat de la scoala sau de la povata strabunilor mei.
Iti multumesc ca m-ai primit sa traiesc in vremea ta!