Fratele tau citeste mai bine ca tine,

sora ta este mai iute decat tine,  de ce esti asa nataflet doar esti baiat,

Prietenul tau ia note mai bune  decat tine la matematica, copilul vecinilor canta la pian, tu de ce nu canti la un instrument… etc.

Aceste moduri de ,,incurajare,, din partea parintilor nu fac decat sa distruga stima de sine, fundatia atat de fragila a unui  om in devenire.

Precum tulpina unui tanar copacel, daca este lovita, roasa si calcata de coarnele si picioarele vietuitoarelor  ce umbla la pascut, ce  va creste stramba si ciopartita tot asa  cresterea copilului va   fi periclitata  iar,,tulpina,, stimei lui de sine, a pretuirii si iubirii pentru sine  va  da roade   comportamentale  desprinse uneori ca dintr-un film SF, si-ai sa te plangi, tu parinte, ca ai un copil,,problema,,.

Copilaria  este cea mai pura  etapa a omului, este precum o foaie alba sau o gradina. Parintii sunt cei care scriu primele randuri in foaia copilului, informatii ce il vor ghida in planul vietii de undeva din umbra, loc numit inconstient.

Sau altfel spus copilul isi va cultiva in gradina lui,  semintele ( conceptii, idei,  ghiduri de existenta) primite de la parinti.

Atitudinea comparativa fie intre frati, fie intre copii altor familii are un puternic impact distrugator asupra structurii de rezistenta a copilului de aceea  aceasta atitudine trebuie   imperativ anulata din sistemul de educare  si crestere al copilului.

In cazul in care parintii au aplicat acesta metoda copiilor, foarte devreme  se vor plange de lipsa de respect a  copiilor, comportament ciudat, introvertit , antisocial, distant si uneori acesti copii dezvolta agresivitate si autoagresivitate.  Fara interventie de specialitate acesti tineri vor fi  niste adulti neintelesi cu care familia s-a obisnuit, catalogandu-i oaia neagra, insa mediul social  nu ii va accepta  si  in acest fel acesti tineri lezati puternic  in structura sinelui vor fi marginalizati, blamati,  situatii care vor predispune tanarul adult la consum de substante, viata dezorganizata si posibil tentative de suicid.

In scopul indreptarii  efectelor distrugatoare create de parinti, consilierea psihologica   este necesara atat  copilului sau tanarului dar mai ales parintilor, pentru ca ei sunt cauza  iar situatia copilului este doar efectul aferent amplificat de frustrarea si suferinta  psihismului  fragil al copilului lezat in profunzime si uneori  iremediabil.

Cuvantul pe care il foloseste parintele in relatia cu copilul are un potential urias putant sa creeze, sa alimenteze sau sa distruga.

Parintele este precum  semanatorul pe un pamant fertil si curat al noului participant la viata. Chiar daca un copil are prea putin talent  intr-un domeniu daca parintele ii spune ca este cel mai bun, el are toate sansele sa fie cel mai bun, sau chiar daca un copil are un talent vizibil la pictura iar parintii folosesc cuvantul impotriva lui spunandu-i ca  pictura nu foloseste la nimic  si ca ar fi bine sa se apuce de matematica sau altceva acel copil se va supune parintilor si isi va ingropa stralucitul talent de pictor, facand o matematica  inghitita  golomoate ca gasca indopata, va fi un mediocru neferict si neimplinit.

Viata  ne este data sa fim fericiti si sa ne decoperim  talentele si darurile minunate care salasluiesc in noi.

            Draga parinte, daca ai inima deschisa si poti vedea darul copilului tau, incurajeaza-l cu vorbe bune si spune-i ca este cel mai stralucitor in ceea ce face.

Nu proiecta frustrarile, neimplinirile  si crezurile tale intr-o fiinta,  ce daca tu ai tacea, ar putea fi un mare  ghid al omenirii prin ceea ce el  este   si face.

Un proverb spune: vorbeste doar cand cuvintele sunt mai frumose decat tacerea!

Sa  fii parinte,  sa recunosti ca ai gresit in educatia copilului tau si sa soliciti sprijinul psihologului este poate cea mai mare dovada de iubire fata de copilul tau.

Cu totii gresim pentru ca si parintii nostri au gresit cu noi, dar acum avem prea multa informatie pe  masa, prea multa cunostere  in jur  iar ignorarea acestora si a ne ascunde dupa deget mintindu-ne ca noi facem ceea ce e mai bine pentru copilul nostru,   smulgandu-l de pe drumul lui, este o crima.

Astfel am omorat un suflet, un vis sau   poate o  mare stea.

Copilul tau are  dreptul sa fie fericit fiind el insusi asa cum este.

Tu ca parinte ai doua optiuni : sa ai dreptate, indrumandu-ti( prin metode dure) copilul pe un drum pe care tu crezi( tine cont ca omul este limitat) ca ii va fi bine,

sau

sa fii fericit  incurajandu-ti si iubindu-ti copilul  asa cum este (  adica neconditionat) pentru ceea ce este el sau vrea sa devina.

Parinte, fii intelept, recunoste-ti si indreapta-ti greseala fata de copilul tau.

Si daca nu ai informatiile  si tehnicile necesare consulta un psiholog.

Nu-i o rusine , este o datorie fata de cea mai  importanta realizare a vietii tale, copilul, pentru ca zambetul lui si fericirea lui  iti vor  inflori inima si la 101 ani,

cand daca n-o sa mai vezi sau n-o sa mai auzi, o sa ii simti sarutarea  lui pe mana ta,  prin care iti va multumi pentru iubirea care i-ai oferit-o

si prin  a  carei putere el astazi este un om care iubeste viata.

Caci: ,, Chiar dacă aş vorbi în limbi omeneşti şi îngereşti, şi n-aş avea dragoste, sînt o aramă sunătoare sau un chimval zîngănitor.( Corinteni 1/13)